PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Evaluare Națională cu absenți la Satu Mare. Peste 170 de candidați nu s-au prezentat la primele două probe

Peste 170 de absolvenți de clasa a VIII-a nu s-au prezentat la primele două probe ale examenelor de Evaluare Națională, semn că acestea nu reprezintă mare lucru pentru ei. Foarte probabil că, odată ce nu s-au prezentat la aceste examene, nu vor să mai continue școala, deși în România învățământul obligatoriu este de 10 clase.

 Astfel, la prima probă, cea scrisă la Limba și literatura română, desfășurată ieri, la nivelul județului Satu Mare au fost prezenți pentru a susține examenul 2.444 candidați, absenți 121. La cea de a doua probă, cea scrisă la Limba și literatura maternă, au fost prezenți pentru a susține examenul la Limba și literatura maghiară 673 candidați, iar la Limba și literatura germană 53 candidați. Au fost absenți 52 de candidați la proba de Limba și literatura maghiară. În total, 173 de candidați nu au participat la cele două probe.