PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Grindina amenință județul Satu Mare. Prefectura este în alertă

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că vineri, 17 iunie, vremea va fi călduroasă în toate judeţele, local caniculară în orele amiezii. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unităţi, se arată într-o avertizare făcută de Prefectura Satu Mare.

Începând din după-amiaza de vineri 17 iunie, însă, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată zona. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Izolat ploile vor avea caracter torenţial, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp.