PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Guvernul Cioloş pregăteşte o strategie până în 2035. Satu Mare, trecut cu două drumuri

Un proiect de ţară de amploare, care va fi implementat până în 2035, cu un buget impresionant, va fi prezentat săptămâna aceasta premierului Dacian Cioloş. Ministerul Dezvoltării pregăteşte spre aprobare, până la finalul lunii iulie, Strategia de Dezvoltare Teritorială care schimbă total faţa României, informează capital.ro.

 Documentul obţinut de revista Capital prezintă o strategie revoluţionară în Infrastructură, Sănătate, Energie, Educaţiei şi Transportul, pentru toate oraşele şi comunele din ţară. Acest document va schimba 6 legi pentru a fi implementat.

Documentul prevede finalizarea unor proiecte majore de Infrastructură, în următorii ani, finalizarea Autostrăzii A1 (coridorul IV) şi A3 (Autostrada Transilvania şi Autostrada Comarnic -Braşov), construirea autostrăzii Moldova, finalizarea autostrăzii Sudului Bucureşti–Craiova, dar şi realizarea a trei treceri peste Carpaţi la nivel de autostradă. Posibilele trasee sunt: Râmnicu Vâlcea-Sibiu, Satu Mare–Baia Mare–Mireşu Mare– Dej–Bistriţa– Vatra Dornei–Suceava şi Târgu Mureş– Piatra Neamţ– Roman–Târgu Frumos– Iaşi –Sculeni.

Revoluţionar este, de asemenea, extinderea transportului în comun ecologic (tramvaie troilebuze, autobuze electrice) în oraşe precum Baia Mare, Satu Mare, Botoşani, Suceava, Piteşti sau Craiova. Se ia în calcul inclusiv implementarea sistemelor de e- ticketing şi de monitorizare GPS în marile centre urbane şi în zonele metropolitane ale acestora.

De asemena, strategia prevede realizarea în termen de şase ani a 70 km de drum expres pe ruta Vallaj-Satu Mare-Baia Mare.