PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Legea Antifumat la Spitalul Județean. Loc pentru fumat amenajat chiar sub indicatorul care-l interzice (FOTO)

Cu toate că legea interzice cu desăvârșire fumatul în incinta unităților sanitare, deci implicit și a curților acestora, în curtea Spitalului Județean de Urgență se fumează fără nicio jenă. Fie că este vorba de pacienți, fie de aparținători, aceștia ies în curtea spitalului unde își satisfac acest viciu.

Interesant este că deși în această curte, din loc în loc, sunt postate anunțuri prin care se atrage atenția că fumatul este strict interzis, la doar câțiva metri de intrarea principală în spital a fost amenajată o scrumieră pe un coș de gunoi.

Astfel, cei care fumează se prelevează de acest lucru și spun că atâta vreme cât există această scrumieră înseamnă că fumatul este permis, ignorând anunțurile prin care se spune că acest lucru este interzis.