Ultima actualizare: azi, 14:04

Locale

Octavian Petric: PSD și-a onorat promisiunile și o va face în continuare

octavian petricNe aflăm la sfârșitul campaniei electorale pentru alegerile locale din 5 iunie și sătmărenii trebuie să știe adevărul despre guvernarea PSD, cifre reale, date statistice care arată preocuparea pentru domenii importante precum sănătate, educație, protecție socială, locuri de muncă, creșterea salariilor, economie și taxe.

Guvernul PSD este cel care a reîntregit salariile bugetarilor tăiate de Guvernul Băsescu-Boc, a reușit creșterea salariilor cu 25% în educație și sănătate și  mărirea cu 10% a salariilor debutanților.

În perioada 2012-2015, Guvernul PSD a crescut pensiile și a reușit dublarea alocației pentru 500.000 de copii dar și triplarea ei pentru copiii din familiile sărace.

De asemenea, s-a reușit alocarea a 250 milioane euro în infrastructura școlară, achiziționarea a 2.200 de microbuze școlare și acordarea de rechizite gratuite pentru 700.000 de elevi.

Prețul medicamentelor a scăzut cu 20% și s-au redeschis 27 de spitale din cele 69 închise de Guvernul Boc. Alte 105 unități medicale au fost reabilitate.

Județul și municipiul Satu Mare au primit din fonduri guvernamentale sume importante pentru obiective majore care să ducă la creșterea nivelului de trai, în special pentru sătmărenii din mediul rural, dar nu numai.

113.950.540 lei au fost alocați de la guvern pentru canalizare, extinderi sau modernizări și stații de epurare a apei. 113.950.540 lei este suma alocată pentru alimentarea cu apă și modernizarea rețelelor de apă în 21 de localități din județul nostru.

Pentru reabilitarea de străzi și drumuri comunale s-au alocat 146,632.673 lei, iar pentru drumuri județene 4.978.991 lei.

Acestea toate sunt fapte și nu vorbe sau promisiuni deșarte cu care se laudă unii dintre candidații altor partide.

Mai sunt lucruri importante de făcut, multe proiecte începute trebuie continuate până la finalizare.

 Printre prioritățile care au primit deja finanțare se numără al treilea pod peste Someș, care se află în fază de licitație dar și Centura de ocolire a municipiului Satu Mare.

Avem pe listele de candidați pentru primării oameni capabili, harnici și dornici să schimbe lucrurile în bine. Mulți dintre ei sunt tineri dar și femei.

Pentru Consiliul Județean propunem o listă de consilieri care să inițieze și să susțină proiecte de dezvoltare echilibrată a tuturor zonelor din județ. Sunt oameni care cunosc bine nevoile comunităților pe care le reprezintă și care se bucură de încredere și sprijin din partea acestora.

Vom continua să facem lucruri importante, investiții în toate domeniile dacă pe 5 iunie, la alegerile locale veți fi alături de noi.

PSD Satu Mare

CEI MAI BUNI PRIMARI!

CEI MAI BUNI CONSILIERI JUDEȚENI!

Sursa: PSD Satu Mare

2 comentarii

  1. Florin Răspunde

    Ne mai mintiti mult?!

  2. otilia benone Răspunde

    Opreste-te Petric! Nu iti este ruaine!! Chiar nu mai aveti minte?? Of ce face puterea!! Nu iti ajunge ca mananci banii poporului sa stai in scaunul de parlamentar? Si ti-ai votat legea pensiilor speciale?? Cu ce ai ajutat oamenii?? Mincinosuleee!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.