PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmăreanul care a făcut infarct la Urgențe a murit la Cluj. Era în moarte cerebrală de mai multe zile

Sătmăreanul în vârstă de doar 38 de ani care a făcut miercuri infarct în baia Unității de Primiri urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Satu Mare a murit în această dimineață la Cluj.

Bărbatul era de mai multe zile în moarte cerabrală, iar azi dimineață medicii de la Institutul Inimii din Cluj Napoca au primit acceptul familiei de a-l deconecta pe Laszlo Balogh de la aparatele care-l mai țineau artificial în viață.

Soția bărbatului decedat a sperat că soțul său își va reveni, dar, din păcate, nu a fost posobil acest lucru. Acum este hotărâtă să facă plângere pentru a fi găsiți vinovații. Familia îi acuză pe medicii de la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare că l-ar fi lăsat pe bărbat să aștepte câteva ore și a făcut infarct în toaleta unității spitalicești.

Conducerea Spitalului Județean afirma, joi, într-o conferință de presă, că în mare parte, vinovat de producerea acestui incident ar fi chiar pacientul care nu a declarat că ar fi suferit de vreo boală cardio-vasculară. Familia spune că nici măcar Laslo Balogh nu știa acest lucru.

Rămâne ca autoritățile să facă lumină în acest caz.