PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un nou partid se naște la Satu Mare

Partidul Noua Românie (PNR), un proiect politic fondat în aprilie 2015, a luat ființă recent la Satu Mare în jurul unui nucleu format din 15 oameni ambițioși și inimoși. Până în acest moment, pentru tinerii din Satu Mare, politica reprezenta un mediu neatractiv. Odată cu apariţia acestei alternative, mai mulţi tineri şi-au manifestat dorinţa de a se implica activ în politică. S-au săturat să fie spectatori la acţiunile unei clase politice care nu îi reprezintă.

Organizaţia PNR Satu Mare are în componență persoane care au în spate o carieră profesională solidă, provenind din medii diverse precum avocatura, medicină, învăţământ sau afaceri. De asemenea, PNR este foarte deschis spre colaborarea cu studenţi, astfel că în rândurile sătmărenilor înscrişi se regăsesc persoane aflate în curs de finalizare a studiilor universitare.

Motivul pentru care au decis să facă pasul în faţă şi să se implice în politică este faptul că s-au săturat să fie spectatori la scena jalnică a actualei politici româneşti, cu personaje considerate corupte, compromise şi nedemne de a le hotărî soarta.

Faptul că în acest partid nu se acceptă traseişti şi este format din oameni tineri fără background politic sunt motivele care m-au convins să mă înscriu. Sunt convins că dacă doar stăm deoparte şi criticăm fără să ne implicăm, nu se va întâmpla nimic bun în viitor. M-am implicat în primul rând pentru viitorul copilului meu”, a declarat unul din primii membrii înscrişi, un technician de 25 de ani din Satu Mare.

Liderul formaţiunii, Sebastian Popescu, a arătat că selecţia membrilor este una extrem de riguroasă, iar dintre toate cererile de înscriere primite la nivel naţional, două treimi au fost respinse.

“Am refuzat 2.200 de cereri de înscriere în PNR, pentru că nu îndeplineau criteriile de eligibilitate. În prezent, avem 1.332 de membri validaţi la nivel naţional, iar, în medie, în fiecare oră primim o nouă cerere din partea celor interesaţi de acest proiect. Suntem un partid de centru dreapta, cu orientare liberală. Facem un partid fără oameni care au fost membri în alte partide”, explică Sebastian Popescu, preşedintele PNR.

Înscrierea în Partidul Noua Românie se face exclusiv online pe siteul www.partidulnouaromanie.ro. Completarea formularului online durează doar două minute, iar cei înscrişi vor fi contactaţi telefonic în 48 de ore de la trimiterea datelor. 

Toți sătmărenii care au vârsta minimă de 18 ani, care nu au mai fost membri ai altui partid politic, se pot înscrie în Partidului Noua Românie. Pentru a dobândi calitatea de membru, persoanele care se înscriu în PNR trebuie să achite o cotizaţie lunară de 5 lei, la cel mult 30 de zile după ce au fost acceptaţi.

Formaţiunea politică a luat naştere din dorinţa a patru tineri: Sebastian Popescu, Dan Iulian Truția, Cosmin Grancea si Cristian Drăghiceanu; cu două condiţii foarte clare: se pot înscrie doar tineri neafiliaţi politic şi nu sunt acceptaţi traseiştii politici. 

De 26 de ani, pe bună dreptate, românii spun că nu au pe cine vota întrucât aceiași indivizi se perindă la putere sub o formă sau alta. Acum, românii au pe cine vota. PNR este primul partid din România înființat după 26 de ani de democrație, de la zero, din tineri neafiliați politic și dornici de o schimbare reală a României.