Ultima actualizare: azi, 12:11

Locale

Accesul interzis. Primăria interzice urcarea din Micro 16 pe podul Golescu (FOTO)

micro 16 pod golescu interzis (5)Rampa de urcare pe podul Golescu din cartierul Micro 16 a fost închisă. Chiar înainte de urcarea pe pod, la începutul rampei, a fost instalat indicatorul ”Accesul Interzis”, iar la intersecția dintre rampă și strada care vin din cartier spre aceasta a fost montat indicatorul ”Interzis la stânga”.

Mai mult decât atât, în zonă este și o patrulă a Poliției Locale Satu Mare care-i îndrumă pe cetățeni să nu urce spre pod. În schimb, coborârea de pe pod pe această rampă este permisă.

În situația în care această rampă a fost închisă circulație irutiere, celor din cartierul Micro 16 le mai rămân doar două variante de a ieși din cartier. Este vorba despre strada Mușețelului și strada Brândușei.

Decizia de a închide circulația rutieră pe rampa de urcare pe podul Golescu dinspre cartierul Micro 16 face parte dintr-un pan mai amplu al conducerii Primăriei Satu Mare de a fluidiza circulația pe acest pod în perioada în care Podul Decebal se află în reparații capitale.

Comisia de Circulație a Primăriei municipiului Satu Mare a decis, în ultima ședință, să instituie trei benzi de circulație pe Podul Golescu între orele 11.00 și 17.00, înspre intersecția Crinul. Vor fi amplasate zilnic balize, urmând să fie stabilit la fața locului de unde vor începe cele trei benzi.

Comisia a mai stabilit că începând de sâmbătă să fie restricționată urcarea pe pod dinspre Micro 16. Adică este interzisă urcarea pe pod pentru cei care vin din cartier. De asemenea, este interzisă întoarcerea în intersecţia de la Crinul.

38 comentarii

  1. Oana Vlad Răspunde

    sunteți jalnici!

  2. x-ulescu Răspunde

    Ar trebui ca politia locala sa fluidizeze traficul si la urcarea pe pod dinspre Piata Mare
    Vineri am trecut pe acolo,se mergea relativ bine,DAR in fata blocului lui Bud , sub un semn de oprirea interzisa …ati ghicit … un mercedes negru oprit ..cu avariile puse.
    Tipul de la volan..un domn carunt ..era foarte nervos ..cand il claxona lumea..ca daca el acolo avea treaba..acolo a oprit…doar are mertan

  3. Silaghi Marcel Răspunde

    Sa vina capetele luminate luni dimineata sa vada cat de bine au fluidizat circulația !!!!!

    • radu Răspunde

      Mare lucru nu au rezolvat, degeaba treci mai usor podul daca te impotmolesti mai departe. Ce am observat ieri, la coboratea de pe Golescu nu mai este verde intermitent la dreapta.

  4. Gabrielle En Răspunde

    Ce pot sa zic…prostul nu e prost destul nu e si fudul… ma intreb, daca cei care au venit cu ideea ar locui in M.16…poate s-ar fi gandit de doua ori…

  5. Seletye David Răspunde

    e o masura bine venita…. cei care iesau din M16 blocau circulatia de doua ori odata cand ieseau pe pod pe banda a doua…si cand intorceau inapoi spre centru … cei care doreau sa mearga catre Kaufland asteptau mult si bine pana cand "domnii" isi faceau manevrele …. si daca nu-i lasai sa intre iti bateau obrazu…. nu conta ca tu ai stat 1/2 de ora sa treci intersectia de la "crinu" …. felicit Comisia de circulatie !!! …. ar fi bine sa se creeze o banda de urcare pe partea cu biserica asta ar fi solutia !!!! nu sa intoarcem in intersectie !!!!

  6. Seletye David Răspunde

    e o masura bine venita…. cei care iesau din M16 blocau circulatia de doua ori odata cand ieseau pe pod pe banda a doua…si cand intorceau inapoi spre centru … cei care doreau sa mearga catre Kaufland asteptau mult si bine pana cand "domnii" isi faceau manevrele …. si daca nu-i lasai sa intre iti bateau obrazu…. nu conta ca tu ai stat 1/2 de ora sa treci intersectia de la "crinu" …. felicit Comisia de circulatie !!! …. ar fi bine sa se creeze o banda de urcare pe partea cu biserica asta ar fi solutia !!!! nu sa intoarcem in intersectie !!!!

  7. Seletye David Răspunde

    e o masura bine venita…. cei care iesau din M16 blocau circulatia de doua ori odata cand ieseau pe pod pe banda a doua…si cand intorceau inapoi spre centru … cei care doreau sa mearga catre Kaufland asteptau mult si bine pana cand “domnii” isi faceau manevrele …. si daca nu-i lasai sa intre iti bateau obrazu…. nu conta ca tu ai stat 1/2 de ora sa treci intersectia de la “crinu” …. felicit Comisia de circulatie !!! …. ar fi bine sa se creeze o banda de urcare pe partea cu biserica asta ar fi solutia !!!! nu sa intoarcem in intersectie !!!!

    • Gabor Răspunde

      Domnule Seletye David, iti inteleg frustrarea dar ce vina avem noi cei din 16, pentru incompetenta si impotenta celor din administratie daca nu pot amenaja iesirea pe sub podul Golescu pe strada Dunarii si apoi pe Careiului. Inteleg ca un pod nu e usor de facut, dar sa duci niste rabe de piatra nu poti sa duci si sa tasezi un pic, ca se se poata circula cat de cat. E adevarat nu-i ok iesirea pe rampa, la fel nici intoarcerea la semafor de 180 grade, dar de ce nu se face ceva, si locuitorii cartierului trebuie sa poata iesi civilizat.

      • Seletye David Răspunde

        Locuitorii din M16 NU au nici o vina ca stau in M16 DAR sa nu uitam nici din actuala Conducere de la Administratia locala NU are nici o vina …. peste noapte nu se pot face minuni…. sa le dam un am si daca se va misca ceva atunci sa incepem sa le cerem socoteala….. varianta cu str. Dunarii pe sub podul Golescu ar fi o solutie FF BUNA …. speram ca si cei din Comisia de circulatia o vor lua in calcul ( cu bani putini ar rezolva o problema mare !!!)

  8. Gabor Răspunde

    Primare ti-ai dat cu stangu in dreptu prin aceasta decizie. Umilesti un cartier intreg, care plateste taxe si impozite si ai carei locuitori nu pot civilizat sa circule. Gatuiesti tot cartierul sa iasa pe Brandusa . Rusine, mare rusine, de ce n-ai deschis circulatiei strada Proiectantului cu Dunarii pe sub pod mai intai.

  9. Cetatean Răspunde

    Stimati locuitori ai cartierului Micro 16, nu putem accepta aceasta batjocura la care suntem supusi de aceasta administratie incompetenta. Ganditi-va ce va fi dupa ce incepe scoala, pe banii nostri suntem umiliti si gatuiti, obligati sa iesim din cartier pe Brandusa sau Musetel la 10 m una de alta. Trebuie sa iesim in strada sa mergem pe capul primarului, sa-i cerem de urgenta sa faca posibila circulatia pe sub podul Golescu de pe proiectantului pe dunarii si apoi pe careiului, sau sa redeschida rampa. Stiu ca rampa de iesire e improprie si periculoasa, la fel intoarcerea de 180 grade la semafor, dar atunci trebuie gasita o rezolvare. De taiat e ff usor, dar de pus ceva in loc e imposibil. Toti platim taxe, nu putem fi umiliti in ultimul hal, ne vom calca in picioare noi unii pe altii daca ne lasam batjocoriti de primar si asa zisa comisie de circulatie formata din oameni foarte “competenti”.

    • Bratianu Răspunde

      da, mai bine cadea podul sub noi! bine s-a gandit coica lasand-ul in paragina. si ca a lasat altora deranjul de acum. normal, cine nu munceste nu greseste (deranjeaza).

  10. Denisa Cortea Răspunde

    Daca ati locui in Micro 16 nu ati vb la fel.Acum va fi aglomeratie pe Careiului,iar daca vei veni dinspre Auchan spre Kaufland vei sta ore intregi la senafor.

  11. x Răspunde

    Este o masura cat se poate de buna.! Voi toti care criticati aceasta decizie sunteti genul.de soferi care parcheaza fix acolo unde aveti treaba chear daca e interzis oprirea! Asa ca mucles!!!!!

  12. Seletye David Răspunde

    Denisa Cortea nu ne convine situatia, dar candva trebuie gasit un interval pentru reparatia podului Decebal ….si va dau un mic sfat, exista rute alternative din M16 intri in M15-M14 pe langa serviciul de ambulanta se iese la Pta Somes, de acolo se ajunge mai repede pe pod, centru …. numai un mic sfat pana cand se termina agitatia in urma reparatiei…(dar mai bine acum vara decat toamna cand incepe scoala 😛 )

    • Sami Răspunde

      Adica sa blochezi iesirea ambulantelor! Destept esti, n-am ce sa zic. Pacat ca nu te-au descoperit satmarenii mai repde ca sa le rezolvi tu problemele!

      • Seletye David Răspunde

        Sami !!! daca nu sti sa citesti…. cine a cerut sa blochezi iesirea ambulantelor??? in cartier poti intra fara sa blochezi dar cred ca tu nu prea sti sa circuli numai sa blochezi ….desteptule 😛

        • mutu Răspunde

          Da,dar unde iesi apoi mai marele destept,nu tot in zona aglomerata?Si apoi sa iesi de pe Brandusa INAINTE,te-ai gandit?Si nu mai fi obraznit !!!

          • Norick

            Tare curios sunt @mutule in afara de curent si caruta tu ce conduci ??
            In afara sa comentezi pe altii, ai si opinie proprie ??
            😛 🙂 😉

  13. 007 Răspunde

    Mai fratilor,sunteti de toata groaza,da ,da ,voi care comentati pe aici.Voi nu sesizati ca ,ORICE BOU(i) in functie cand nu are(au) solutii ,INTERZICE.Exact asa facea si Ceausescu,nu era benzina,stop circulatia,era zapade,stop circulatia,nu rezolvau necesarul de curent ,stop curentul,etc,etc.
    Orice individ inteligent,PRIMUL LUCRU era SOLUTIE URGENTA pentru,o artera de deblocare a cartierului.Ca e spre str.Dunarii,ca e luata cea mai apropiata strada din cartier cu iesire spre D-mul Carei,DAR FACUT,asa maine-poimane ne vom trezii ca fiind blocate iesirile,sa aplice regula-o zi circula cei cu numere cu sot,o zi cei cu numere fara sot.Dar atat timp cat noi suntem incapabili de reactie,ar trebuii sa tacem.De ce ? Pentru ca un popor fara reactie,e un popor CALCAT IN PICIOARE.
    Totusi onorata comisie,i-a vedeti la intrarea de pe Careiului, pe str.Brandusa ,in stanga la 20 m,este o straduta ce face legatura cu Gele Sandor(cred ca asa-i zice)faceti-o SENS UNIC, cu intrare din Gele Sandor,INTERZICETI accesul din str.Brandusa.Cei care vin de pe D-mul Carei,de pe strada Arinului,SUNT BLOCATI de cei care vor sa intre pe acea straduta,care la randul lor sunt blocati de cei care stau in coloana la semaforul de acces catre D-mul Carei,blocand accesul in straduta.

    • mutu Răspunde

      Eu propun sa trecem podul spre Crinul,luni si daca ne lasa Seletye sa ne intoarcem marti.!Mai nene,nu iesirea din M16 este neaparat problema, ci unde este dirijata circulatia la iesire.De acord ,te duci inainte pe Arinului,te poti invarti pana pici in cap de bibilica,ajungi tot la careva dintre cele doua intersectii.Si aci te intrebi daca a fost oul sau gaina inainte de-a se trezi satmarenii sa dea de pamant cu toti neispravitii ce stau prin birouri la primarie si sutele de consultanti pe bani grei.
      Un transport urban civilizat suplu,cu autobuze mici si rapide,orientate DIN DISPECERAT si nu odata pentru totdeauna ar putea duce la renuntarea la folosirea Daciei pentru orice.

  14. ala micu Răspunde

    …mai marea rusinea !!! trebuie sa sufere un oras intreg pentru ca reparam jumatate de pod !!!
    ar trebui aliniati pe podul Decebal, Anderco, Ilyes, Coica sa stea acolo o zi si sa suporte “admiratia” noastra a tuturora, ca ne-au mintit zeci de ani cu impotenta lor intelectuala si au fost in stare sa construiasca un pod peste Somes. RUSINE PRIMARILOR SATMARENI !!!

  15. Fratzika Răspunde

    Dik asta,la care nui place mars mai bine sa astepte lumea sa urce podul 20 minute retardati numai voi sa iesiti si hopp pe banda a 3@ da cei cu voi obositi ce sunteti

  16. nemes Răspunde

    bine ca mai lasa sa intram sau sa iesim din oras.isi niste oameni cacati la primarie fara minte

  17. mutu Răspunde

    @Norikule:
    a/conduc masina inainte sa fie director david goliat sau marele Seletye;am locuit multi ani in marele M16;
    b/invitandu-te sa citesti toate postarile ai gasi raspuns la toata nemarginita ta sete de cunoastere:analfabetismul a fosr eraducat pe vremea ceausescului,dar la unii prostia s-a declansat doar acum-esti exclus din tagma ultimilor.
    Pai nu te apuca dracii cand il vezi pe Davidu nost,ce lectii ofera?El crede ca-i pe drum public inchis circulatiei ca vin aceristii…M-a suparat!!

    • Norick Răspunde

      @mutu-le: numai bla-bla din partea ta si nimic concret. Fara suparare, dar 1:0 ptr. Dávid…:-) 😛 😀

  18. mutu Răspunde

    Norik:ti=am mai spus de cateva ori:termina cu rasa asta a ta superioara,nu esti singurul nascut in Satu Mare ,in centru,pe unde isi fac viata curvele.Stai mereuas ca scot securea razboiului si iar dispari din portal in pusta !

    • Norick Răspunde

      Mutu: si eu ti-am mai spus:taranul tot taran ramane… 😛

      • mutu Răspunde

        @Norik:atat,doar atat poti?Pai mai berbecule ,ce au taranii cu prostia lui Salata mare?Si apoi chiar ma intriga prostia ta cateodata.Ce-i cu tine,ce ai cu taranii?Cred ca si tu te tragi de la tara,dar acum constati ca nu mai ai nici atat.Calmeaza-te fiule,inca n-a venit vremea ta.

        • Norick Răspunde

          @mutu : da , eu atat pot ,si deja sunt in fata ta. Berbec a fost cine te-a fatat pe lumea asta si te rog ia-ti medicamentele pentru seara si lasa jignirile tale de 2 lei care te caracterizeaza.Nu am absolut nimic cu taranii , numai fiecare sa se ocupe de munca lui.

  19. Seletye David Răspunde

    eu cred ca ma retrag…. sa va dea sfaturi cel care se ascunde sub numele de “mutu” – din partea mea era doar o propunere … daca am suparat pe cineva….. scuze!!!… am scris, fara sa jignesc pe nimeni … dar “noi” la asta ne pricepem (ca la fotbal) sa ne ascundem sub un “nick name” si sa jignim si sa dam sfaturi la tota lumea (doar nimeni nu stie cine suntem…. poate un neica nimeni…..) PA !!!!

    • Norick Răspunde

      Nu trebuie sa retragi , numai cativa retardati au sarit peste gard si au primit (furat) accesul la internet… 🙂 😛 😀

  20. Seletye David Răspunde

    Dl/Dna “mutu” si ceilalti carcotasi !!! Sper ca ati observat ce bine se circula pe doua benzi de la Pta Mare spre Pta Somes/*Carei/*Kaufland …. nu se mai milogeste nimeni sa intre in stanga… deci au avut dreptate cei din conducerea orasului =D

    • Norick Răspunde

      Trenul din Babta are cateva zile intarziere. Atunci o sa obsearva…:-) 😛 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.