PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident grav soldat cu răniți. Două mașini s-au ciocnit la Doba (FOTO)

Un grav accident de circulație soldat cu cel puțin doi răniți s-a produs astăzi, în jurul orei 12.00, la ieșirea din localitatea Doba înspre Păulian.

Potrivit martorilor oculari la eveniment, din motive încă necunoscute, două mașini s-au ciocnit. În urma impactului, cel puțin două persoane au fost rănite, astfel că la fața locului a ajuns la scurt timp și un echipaj SMURD. Cel puțin unul dintre răniți a fost transportat la Urgențe pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii, sosiți la locul producerii accidentului, efectuează cercetări pentru a determina cauzele producerii accidentului.