Doi tineri, unul în vârstă de 18 ani, aflându-se la volanul unui Ford, iar celălalt în vârstă de 20 de ani, conducând un BMW, au făcut o ”liniuță” pe strada Petofi (fostă Duzilor), din Carei. În cele două mașini se mai aflau și alți tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani.
Din nefericire, însă, ambii șoferi au pierdut controlul asupra mașinilor care rulau cu mare viteză, astfel că ambele autoturisme s-au oprit în copacii de pe marginea străzii.
Vecinii, treziţi de zgomotul provocat de accident, au alertat imediat Poliţia şi Ambulanţa. Doar cei doi tineri șoferi au suferit răni, astfel că au fost transportați la Spitalul din Carei pentru îngrijiri medicale. Ceilalți ocupanți a celor două autoturisme au scăpat doar cu mici contuzii și o sperietură zdravănă.
Accidentul provocat de cei doi tineri teribilişti s-a soldat și cu pagube materiale. Autoturismul Ford s-a lovit frontal de un copac, iar autoturismul BMW a fost avariat lateral.
Cei doi şoferi, aflaţi încă în stare de şoc, au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Sursa foto: Buletindecarei.ro