PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bucureștean, tâlhărit de trei femei și un puștan la Satu Mare

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, au identificat şi prins ieri  trei femei cu vârste cuprinse între 29 şi 30 ani, dar şi un minor în vârstă de  14 ani, toţi din Satu Mare, care în noaptea de 8spre 9 iulie, în jurul orei 2,00 după ce au consumat băuturi alcoolice cu un bărbat în vârstă de 49 ani, din  Bucureşti, aceștia l-au condus în parcul Titulescu din municipiul Satu Mare, unde, din borsetă, i-au furat suma de 8.500 lei și 25.000 forinți, după care au împartit banii în mod egal. Prejudiciul cauzat a fost recuperat în proporție de 25%.

Cele trei femei sunt cercetate în stare de libertate iar minorul a fost internat în Centrul de Minori.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.