PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Festivalul Meștegurilor și Tradițiilor în localitatea Craidorolț

craidorolt 2Duminică 3 iulie în organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Craidorolț s-a desfășurat prima ediție a Festivalului Meșteșugurilor și Tradițiilor la Muzeul Etnografic din localitatea Craidorolț.

La eveniment au participat, primarul comunei Craidorolț, Balog Daniel, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo, directorul Muzeului Județean Satu Mare, Felician Pop precum și alți invitați.
Neîndoielnic, Muzeul Etnografic al lui Sorin Avram din Craidorolț este unul dintre cele mai bogate și mai spectaculoase din întreg județul nostru.
Cu răbdare, sacrificiu și iubire, omul acesta, un împătimit al frumosului și autenticului, a adunat de-a lungul vieții sale, acele obiecte care trasează conturul viguros, al unui profil identitar inconfundabil.
Din Oaș în Codru, din Maramureș și până pe Someș, există în acest muzeu splendori etnografice cu care ar putea sa se mândrească orice muzeu din România.
Un muzeu adevărat, plin de obiecte autentice, adevărate comori izvorâte din sufletul neamului românesc, mărturii peremptorii ale unei civilizații rurale armonioase si echilibrate, dovezi de netăgăduit ale dragostei pentru frumos ale unui popor puternic și demn, a transformat-o în credința de căpătâi.

Programul artistic a fost oferit de Dănțăușii din Soconzel cu Malvina Madar Iederan și Grupul de Dansuri Maghiare Szamoshat.

Sursa: Centrul de Creaţie

Exit mobile version