PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Hoţi de bicliclete la vârsta adolescenței. Acum au dosar penal

Doi hoți de biciclete, aflați abia la vârsta adolescenței, au fost prinși de polițiști iar acum sunt cercetați pentru faptele lor, întocmindu-li-se câte un dosar penal.

Astfel, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Satu Mare, au organizat şi desfăşurat ieri o actiune pe linia furturilor de bicicletă. În urma activităților efectuate, au fost identificaţi doi minori, în varstă de 17, respectiv 14 ani, ambii din Satu Mare, care  în perioada 22-26 iunie ar fi furat trei biciclete de pe raza municipiului. Toate cele trei biciclete sustrase au fost recuperate.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.