PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Jandarmii sătmăreni fac ce îi taie capul. Sfidare fără nerușinare (FOTO)

masina jandarmeriei satu mareTrecerea la nivel peste calea ferată de pe strada C.A. Rosetti din municipiul Satu Mare, în apropiere de magazinul Billa. Autoturismele stau la rând deoarece semnalele acustice și luminoase anunță sosirea unui tren.

Un șofer sătmărean se oprește la circa 5 metri de calea ferată și așteaptă, conform prevederilor legale, să treacă trenul. Între timp, apare o dubiță a jandarmeriei sătmărene a cărui șofer nu se sinchisește să stea la rând, depășește întreaga coloană de mașini, și oprește în fața primei mașini staționate. Asta în condițiile în care nu se afla în misiune. Adică nu avea nici girofarurile, nici semnalele sonore pornite.

Dubița jandarmeriei, cu numărul de înmatriculare MAI 14999, a fost fotografiată de cei de la Stupid Drivers Satu Mare și postată pe Facebook.

Se poate astfel constata că tocmai cei care trebuie să respecte cel mai acătări legea, sunt cei care o încalcă. Există cel puțin un motiv pentru care șoferul dubiței jandarmeriei sătmărene ar trebui să rămână fără permis: depășirea unei coloane de mașini. Nu mai vorbim de faptul că s-a băgat cu nesimțire în fața șoferilor sătmăreni care stăteau cuminți la trecerea de calea ferată.

Dacă nici Jandarmeria nu mai respectă legile, atunci ce să mai vorbim de cetățenii simpli. Fotografia vorbește de la sine.

Sursa foto: Stupid Drivers Satu Mare

Exit mobile version