În total, au fost verificate mărfuri în valoare totală de 50.800 de lei, și au fost retrase temporar de la comercializare produse în valoare de peste 3.000 de lei.
Deficiențele constatate au fost multiple. Astfel, deodorantul Aime Cosmetics și lacul de unghii Golden Rose, expuse la comercializare la trei operatori economici, nu erau respectate prevederile legale privind etichetarea cosmeticelor deoarece nu aveau înscrise pe ambalaje numele sau denumirea comercială și adresa persoanei responsabile cu punerea pe piață a produselor sau nu aveau pliante cu lista ingredientelor și data de minimă durabilitate .
De semenea, lipsa traduceri în limba română a elementelor de identificare-caracterizare a produselor și informare a consumatorilor sau cu traducere incorectă, incompletă sau deloc, au fost constatate la produse cosmetice din import la șapte operatori economici.
La produse cosmetice de mici dimensiuni (rimel, fard pleoape, fond de ten), existau etichete corespunzătoare, dar toate informațiile erau înscrise cu caractere extrem de mici, imposibil de descifrat cu ochiul liber, cazuri întâlnite la patru operatori economici.
În urma acestor deficiențe constatate, pe lângă oprirea temporară a produselor aflate cu deficienții, în valoare de 3.050 de lei, comisarii de la Protecția Consumatorilor au aplicat amenzi în cuantum total de 30.000 de lei.