Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

Lidia Buble și Proconsul revin în județ. Unde și când vor concerta

lidia bubleSolista Lidia Buble și trupa Proconsul sunt capetele de afiș ale celei de-a noua ediții a Festivalului AugustFest se va defășura la Carei în perioada 1-7 august 2016. Evenimentul este organizat de Direcția de Cultură Carei, Centrul Cultural Carei cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Carei.

Desfășurat pe durata a sapte zile, Festivalul AugustFest are o agendă foarte bogată și le oferă prilejul atât careienilor, cât și celor care vor vizita în această perioadă Careiul, să se bucure și să se relaxeze. Majoritatea manifestărilor se vor desfășura în Parcul Dendrologic.

proconsul

Vor fi organizate cele mai variate tipuri de spectacole sau activități, de la spectacole de muzică ușoară, muzică retro și muzică de petrecere, recitaluri de folclor, gală de operetă, demonstrații de dans modern, și competiții sportive.

Atât Lidia Buble, cât și trupa Proconsul, vor concerta sâmbătă, 6 august. La festival vor mai concerta și alte nume mari precum Mirabela Dauer (marți, 2 august), Nicolae Furdui-Iancu (joi, 4 august) sau Toth Vera (duminică, 7 august). 

Iată programul integral al celor șapte zile de distracție, voie bună dar și evenimente culturale organizate la Carei de AugustFest. 

afis

Luni, 1 August
Parcul Dendrologic

ora 20.00 – Gala Dansului Careian – Participă: „Magic Dance”(Centrul Cultural), „Club Dance ” (Clubul Elevilor) și „Lead & Follow”, Palatul Copiilor Arad – Formația de Dans Modern „Mirabela”

Marți, 2 August
Parcul Dendrologic

ora 19.45 – Recital al solistelor Andrada Spanci, Alexandra Gozner și Ariana Astalîș, pregătite de prof. Mariana Vulcan

ora 20.15 – Recital al soliștilor și al formației Castelanii ai Centrului Cultural Carei, pregătiți de prof. Szűcs József

ora 21.30 – Recital: MIRABELA DAUER (București)

Miercuri, 3 August
Parcul Dendrologic
ora 20.00 – Spectacol de folclor maghiar și german Rekettye, Rote Rose, Lustige Schwaben, Ansamblul de dansuri populare „Nyiló Akác” (Valea lui Mihai)
ora 21.15 – Gală de operetă susținută de soliști și instrumentiști ai Operei Maghiare de Stat din Cluj-Napoca

Joi, 4 August
Parcul Dendrologic
ora 19.00 – Spectacol extraordinar de folclor – „Ceatăra 15 ani” – Ansamblul Ceatăra alături de invitații: Laura Bakk, Georgiana Marina, Ana Holdiș Pop, Radu Ciordaș
ora 21.30 – Recital extraordinar NICOLAE FURDUI IANCU

Vineri, 5 August
Parcul Dendrologic
ora 20.30 Concert ZENEVONAT cu legendele LGT (Karácsonyi János și Solti János) feat. Heincz Gábor Biga, Bebe, Abrakazabra (Ungaria)

Sâmbătă, 6 August
Parcare Kaufland
ora 18.00 – STRONG MAN Carei (IX) – concurs internațional de forță – organizator: FitForce Carei
Parcul Dendrologic
ora 20.00 – Recital al soliștilor Castelanii, laureați ai festivalurilor și concursurilor de muzică organizate în țară și străinătate: NICULINA POP, MANUEL CHIVARI
ora 20.45 – Recital LIDIA BUBLE (București)
ora 21.30 – Concert PROCONSUL (București)

Duminică, 7 August
Parcul Dendrologic
ora 20.00 – Recital al soliștilor Castelanii, laureați ai festivalurilor și concursurilor de muzică organizate în țară și străinătate: ALTFATER ANDREA, NAGY ANITA
ora 20.45 – Recital Abrakazabra (Debrețin)
ora 21.15 – Recital TOTH VERA (Budapesta)

Organizatorii își rezervă dreptul de a face modificări în program. În caz de vreme nefavorbalilă spectacolele se pot anula.

Un comentariu

  1. maichel, nu pleca/ asta este tara ta Răspunde

    cine mama naibii e lidia buble? de unde le scoateti fratilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.