PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ministerul Mediului „coace” o nouă taxă auto. Se dau sau nu banii înapoi

Ministerul Mediului lucrează la o nouă variantă a taxei de timbru, care ar putea să fie aplicată  până la toamnă, iar noua versiune este considerată  „echitabilă pentru toată lumea”, a anunțat ministrul Cristiana Pașca Palmer.

„Lucrăm la o nouă variantă de taxă de timbru. Avem un grup de lucru și sper ca, până în toamnă, când reintrăm în activitatea intensă pe domeniul acesta, să venim cu o variantă care sper să fie mai echitabilă pentru toată lumea și inclusiv pentru principiul , care e de fapt fundamentul unei astfel de taxe”, a declarat ministrul Mediului pentru Profit.ro.

Curtea de Justiție a UE a decis, recent, că actualul timbru de mediu contravine legislației europene, după ce hotărâse că și variantele anterioare ale taxei, în vigoare, pe rând, din 2007, au fost nelegale. Mai mult, același for a decis ca banii achitați pe taxa respectivă să fie înapoiați.