PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Minoră de 15 ani, bătută în propria curte de un bețiv. Victima a ajuns la spital

minora batutaPolițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Carei, au fost sesizați prin SNUAU 112, ieri seară, în jurul orelor 19:52, , de către numita K.V., de 39 de ani, din localitatea Moftinu Mic, despre faptul că vecinul ei face scandal.

Polițiștii deplasați la fața locului, au stabilit faptul că Z.C.,de 43 ani, pe fondul consumului băuturilor alcoolice, a pătruns fără drept în curtea imobilului persoanei reclamante, unde a lovit-o pe fiica acesteia, în vârstă de 15 ani .

Tânăra a fost transportată la Spitalul Județean Satu Mare pentru efectuarea investigațiilor de specialitate.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și loviri sau alte violente.

Exit mobile version