PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Prefectul Radu Bud cere razii în cluburi. Fetiţe de 12 ani sunt expuse riscurilor!

prefecturaPrefectul Radu Bud a cerut Poliţiei, în şedinţa de astăzi a Colegiului Prefectural, să efectueze razii la cluburile din oraş, având informaţii că la unele astfel de localuri există minori care sunt expuși unor riscuri de natură penală.

După ce adjunctul șefului IPJ Satu Mare, Emilian Șugac, a prezentat planul de intervenție al Poliției pe timpul vacanței, reprezentantul Guvernului a cerut să se continue controalele la cluburi.

“S-au făcut mici razii în cluburi, nu sunt aşa multe în oraşul Satu Mare, în care se ştie că există riscul unor situaţii de natură penală. În continuare trebuie să ţinem sub observaţie consumul de substanţe interzise. Sunt informaţii că se mai încurajează pe ici pe colo, sistemul infracţional este cel care nu moare niciodată, noi trebuie să-l avem sub control şi să prevenim această situaţie. Foarte mulţi minori, fetiţe de 12, 13, 14 ani, care sunt acum în dorinţa de a ieşi în evidenţă, sunt expuse acestor riscuri. Deci, rugămintea mea, şi nu numai, este o cerinţă, de a continua aceste razii la ore de seară. Ziua este mai puţin probabil, dar seara după orele 20, 21, 22, în aceste locuri unde sunt activităţi să organizaţi vizite inopinate, fiindcă sunt binevenite şi foarte mult scade din apetitul acestor posibili profitori”, a spus prefectul.

 

Exit mobile version