PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primarul Kereskenyi a repartizat locuințele ANL de pe Poligonului. Locatarii atenționați (FOTO)

Cele 49 de locuințe ANL de pe strada Poligonului au fost repartizate astăzi locatarilor. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, alături de viceprimarul Doina Feher, le-a înmânat noilor locatari cheile și documentele locuințelor, și i-a îndemnat pe aceștia să aibă grijă de ele și să-și plătească la timp chiria și întreținerea.

”Este o investiție începută chiar din anul 2008, și mă bucur ca s-au realizat trei copruri de clădire cu 75 de locuințe, din care 49 revin Primăriei municipiului Satu Mare care au fost repartizate n acest an. În fiecare an, în luna februarie, se va face o actualizare a listei cererilor depuse pentru locuințe, și în funcție de punctajul solicitanților mai poate suferi modificări. Acum suntem pregătiți să vă dăm cheile pentru acele 49 de locuințe. Nu vrem să vedem rău platnici, să fiți la zi cu chiria și cu utilitățile, că altfel va fi bai. Va fi bai și după aceea bye-bye”, a spus primarul.

Din cele trei corpuri de clădire, două sunt ale Primăriei Satu Mare, iar cel de-al treilea revine Ministerului Apărării. În total, au fost realizate 74 de unități locative, din care 49 ale Primăriei și 26 ale MApN. Este vorba despre unități locative cu una și două camere, predate la cheie noilor locatari.