Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Proiectul stadionului Olimpia nu are şanse să obţină finanţare. Cum arăta macheta

48434Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că proiectul de mdoernizare a stadionului Olimpia, anunţat de fosta conducere a oraşului, nu are şanse să primească finanţare de la Compania Naţională de Investiţii.

“Am avut nişte întâlniri la Minsterul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei cu secretarul general şi cu doamna general de la Compania Naţională de Investiţii, să mă informez ce este adevărat vizavi de acele aşa zise proiecte măreţe demarate de fosta conducere. Din păcate, nu prea avem veşti bune la acest capitol. La CNI  nu sunt şanse reale să prindem finanţate pentru modernizarea stadionului Olimpia, obiectiv care a fost trâmbiţat acum câteva luni. Am văzut şi eu nişte machete frumoase, dar din păcate acest obiectiv de investiţie nu are şanse să primească finanţare în următorii ani. Însă, vestea bună este că vom putea, dacă identificăm teren, beneficia de sprijinul CNI pentru construirea unei săli polivalente de 3000 de locuri. Nu este realistă sală cu 5-7.000 de locuri. Asta ar fi un obiectiv realizabil şi sustenabil, o să facem tot posibilulul să obţinem finanţarea CNI”, a delcarat primarul.

Fostul city manager, Dan Băbuţ a arătat la finalul anului o machetă de proiectului stadionului Olimpia, care avea 13.875 de locuri, din care 475 VIP, un hotel de 39 de locuri, săli de sport, spații comerciale. Stadionul avea copertină şi toate condiţiile pentru desfăşurarea unui meci de liga I. Valoarea estimată a noului proiect anunţat era de 15 milioane de euro. Băbuț a precizat că după predarea proiectului la Compania Națională de Investiții în termen de 4-6 luni se poate organiza licitația pentru proiectare și execuție, iar în termen de 24 de luni trebuie finalizate lucrările.

 

2 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Si unde ar fi parcat cei 13875 spectatori? Si daca veneau 5 intr-o masina trebuie cateva sute de locuri… sau parcau toti in micro 17 carpati

  2. Unu' Răspunde

    Stai calm, știau că nu au șanse la finanțare, a fost doar un fâs electoral marca dorel de sătmar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.