PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Schimbare de forţe. Adrian Ştef şi PSD sar la conducerea Consiliului Judeţean

consiliul judetean satu mare (97)Schimbare de forțe în Consiliul Județean. Fostul președinte al Consiliului Județean, Adrian Ștef, a început de la prima ședință de după constituire să critice noua conducere a județului, fiind ajutat, pe alocuri, de PSD. Noua conducere nu a stat însă impasibilă, răspunzând că încă se fac verificări cu privire la cum a cheltuit Ștef banii județului, sugerând să ar fi posibil să fie nereguli.

Încă de la primul punct de pe ordinea de zi, consilierul ALDE Adrian Ștef a atras atenţia conducerii Consiliului Judeţean că nu a primit materialele pentru şedinţă în timp util pentru a se informa foarte bine, însă cu toate acestea consilierii ALDE au votat toate proiectele. Preşedintele Pataki Csaba a aşteptat până la finalul şedinţei să-i dea răspunsul, el spunând că s-a întârziat deoarece de abia în ultimă clipă s-au primit documente cu privire la modul în care Adrian Ştef a cheltuit banii Consiliului.

“Dintr-un anumit capitol s-au cheltuit în primele şase luni 86% din totalul fondurilor alocat pe acest an. Nu eu am cheltuit 86%”, a replicat Pataki.  

Adrian Ştef a susținut că observația sa se referă strict la o bună informare, nu la “greaua moştenire” şi a reamintit de sugestia actualului vicepreşedinte PNL Alexandru Panea, ca opoziţia să critice puterea, atunci când se justifică.

Ştef le-a spus acestora că acum au posibilitatea să facă lucrurile aşa cum şi le doresc, fiind în executiv.

La rândul său, vicepreşedintele Ionuţ Rus a spus că urmează să îl ţină pe Ştef la curent cu ce urmează să găsească la Consiliul Judeţean.

“Credeţi-mă, sunte multe altele care va trebui să le analizăm foarte atent, şi să vedem de unde pornesc şi cum.  Şi nu sunt puţine, şi sunt foarte periculoase, nu vreau să spun mai mult de atât”, a spus Rus.

Liderul grupului PSD, Oliviu Buzgău, a cerut şi el intervenţia Consiliului Judeţean pe drumurile din zona Careiului, explicând că nemulţumirea este foarte mare, însă preşedintele Pataki le-a spus că nu poate face nimic deocamdată deoarece nu a “moştenit” niciun contract de întreţinere drumuri de la fosta conducere.

Dacă nu vor fi contestaţii, în 26 iulie va fi semnat contractul de întreţinere a drumurilor pentru tronsoanele care nu sunt cuprinse în PNDL. Pe cele finanțate de Guvern, firmele câștigătoare au obligaţia legală să menţină funcționale timp de trei ani.

Exit mobile version