PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident grav. Fetiță de 5 ani rănită de un adolescent de 14 ani

Conducerea mopedelor neînregistrate de către persoane care nu dețin permis de conducere corespunzător, poate conduce la evenimente rutiere grave.

În data de 25.08.2016, în jurul orei  16.30, pe strada Dâmb din localitatea Bixad, județul Satu Mare, un minor de 14 ani din localitate, fără a deține permis de conducere,  a condus un moped neînregistrat iar pe fondul pătrunderii pe contrasens a accidentat  grav o fetiță de 5 ani din Bixad, care, în calitate de pieton, circula nesupravegheată pe carosabil.

Mopedistul  a fost testat cu aparatul alcooltest,  rezultatul fiind negativ și i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii, urmând să fie cercetat de polițiști pentru vătămare corporală din culpă.