PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident într-o intersecţie din Satu Mare. Trei maşini avariate

Duminică seara, în jurul orei 19:50, un conducător auto de 34 de ani din  din Mateszalka – Ungaria,  conducând autoturismul proprietate privată pe strada Martirilor Deportați din Satu Mare,  nu a respectat semnificația indicatorului rutier, ,,cedează trecerea,, de la intersecția cu strada Bujorului, intrând astfel în coliziune cu un alt autoturism  care circula pe drumul prioritar.

În urma impactului,  autoturismul care a provocat accidentul a  fost proiectat într-un alt autoturism, parcat pe marginea părții carosabile.

Evenimentul s-a soldat cu avarierea  celor trei autovehicule implicate. Conducătorul auto vinovat de producerea evenimentului rutier a fost sancționat contravențional și i-a fost ridicat permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.

Sursa: Poliţia Satu Mare