PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Femeie tâlhărită în Micro 16. Hoţul, prin cu ajutorul trecătorilor

Poliţiştii sătmăreni au reţinut pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani din municipiu, bănuit că ar fi comis o tâlhărie.  El va fi prezentat parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare  cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

La data de 31 iulie a.c.,în jurul orei 18.30, o femeie de 35 din Satu Mare a sesizat poliţia prin apel la SNAU 112, despre faptul că a fost victima unei tâlhării. Ea a relatat că în timp ce se deplasa pe strada Brândușa din municipiul Satu Mare, o persoană necunoscută a deposedat-o prin smulgere de un portmoneu în care avea acte personale si suma de 180 lei.

Întrucât în momentul comiterii faptei victima a alertat și publicul din zonă, intervenția promptă a cetățenilor a făcut posibilă identificarea imediată de către patrula de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, care acționa în zonă,  a principalului bănuit în comiterea tâlhăriei.

Aportul civic dat de cetățeni, pentru care Poliţia aduce mulțumiri și în acest context,  si-a dovedit înca o dată eficiența. Astfel, a fost identificat ca bănuit în comiterea  infracțiunii,  L.H. de 20 de ani din Satu Mare, de la care a fost recuperat prejudiciul cauzat și ulterior restituit părții vătămate.

Cercetările vor fi continuate de către polițiștii de investigații criminale, sub aspectul săvârșirii de către tânăr a infracțiunii de tâlhărie.

Sursa: Poliţia Satu Mare