Începând cu data de 30 iulie 2017 se vor aplica sancţiunile prevăzute de legea mai sus amintită, după cum urmează:
1. cu amendă de la 5001 lei la 10.000 lei pentru nesolicitarea şi neobţinerea de către persoanele fizice ori juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente ori, după caz, de către beneficiarul investiţiei a avizelor şi/sau autorizaţiilor prevăzute de lege.
2. cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei pentru :
– începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi amenajări noi, de modificare a celor existente şi/sau schimbarea destinaţiei acestora, fără obţinerea avizului de securitate la incendiu;
– punerea în funcţiune a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare şi/sau s-a schimbat destinaţia acestora, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.
Sursa: ISU Satu Mare