PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Oșan cu tupeu. Ce au depistat polițiștii negreșteni

Sâmbătă dimineața, în jurul orei 9,40, polițiștii rutieri din  Rutiere Negreşti Oaş aflați în supravegherea traficului rutier, au oprit în trafic pentru control un autoturism care avea aplicate numere de înmatriculare de Austria.

Autoturismul era condus de un tânăr oșan de 28 de ani din Negreşti Oaş, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul a fost radiat din circulaţie la data de 29.07.2016. Plăcuțele de înmatriculare aplicate erau atribuite unui alt autoturism  și erau  valabile doar pe teritoriul Austriei.

 În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că proprietarul de drept al vehiculului, un bărbat de  48 ani,  tot din Negrești Oaș, i-a încredinţat autoturismul în cauză tânărului surprins la volan, astfel că amâdurora le-au fost întocmite dosare penale: celui de la volan pentru ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau cu numere false de înmatriculare” iar proprietarului pentru “punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat sau cu numere false de înmatriculare”