PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primarul Kereskenyi Gabor a anunţat ce intenţii are cu mega mall-ul NEPI

Primarul Kereskenyi Gabor a anunţat astăzi că este în discuţii cu investitorul mega mall-ului NEPI de pe Careiului, dorind să fie realizat acest proiect.

Suntem în discuţii cu investitorii mega mall-ului NEPI, dorim în continuare şi acea investiţie, pentru că, în afară de problemele false, ceea ce a fost important în opinia consilierilor, a fost să fie o viziune amplă a acelei zonei dintre cele două poduri“, a declarat primarul.

Proiectul NEPI a fost subiect politic, fostul primar, Dorel Coica, acuzând în repetate rânduri consilierii UDMR că se opun acestui proiect, însă consilierii Uniunii au invocat motive juridice legate de teren.

Mall-ul se dorește a fi unul regional, compania NEPI ne mai având în această zonă vreo investiție de acest gen. Chiriașii mega mall-ului pot fi Carrefour, H&M, Takko, Deichmann, JYSK, CCC, Altex şi Flanco şi operatorul de cinematografe Cinema City. Investiţia este estimată la 40 de milioane de euro şi trebuia finalizată în acest an.