PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Razie de amploare a polițiștilor sătmăreni. Hoții de lemne, luați în vizor

Razie împotriva hoților de lemne. Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, cei din structurile de ordine publică din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti şi cei din mediul rural,  intensifică în această perioadă activităţile de prevenire şi combatere a faptelor ilicite pe linia tăierii, transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemons.

În cadrul acţiunilor  derulate  în cursul zilei de ieri, pentru protejarea fondului forestier şi depistarea persoanelor fizice şi juridice care nu respectă reglementările în vigoare în domeniul silvic, polițiștii Secției Rurale Valea Vinului împreună cu specialişti ai Gărzii Forestiere Județene Satu Mare, au verificat trei societăți comerciale din Crucișor, Bârsău și Bicău.  

În activitatea celor trei societăți s-a constatat nerespectarea reglementărilor în vigoare în domeniul silvic, în special cele referitoare la evidențele de intrare și iesire a materialului lemons.

 Anchetatorii au dispus sancţionarea societăţilor cu amendă în valoare de 1000 de lei fiecare, în conformitate cu prevederile Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Un bărbat bănuit că ar fi tăiat fără drept arbori de pe raza comunei Certeze, este cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii de infracţiuni silvice.

La sesizarea Ocolului Silvic Negrești Oaș, în data de 24.08.2016 în jurul orei 13.45, polițiștii Secției Rurale Negrești Oaș, au identificat în pădurea de pe raza comunei Certeze un bărbat de 58 din comună, care a tăiat fără drept 4 arbori esență fag.

Materialul lemons a fost măsurat, iar cantitatea rezultată, de 4,5 mc, în valoare de 750 lei, a fost lasată in custodia lucrătorilor silvici.

Celui în cauză i-a fost intocmit dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori. 

Pe arterele de circulație din zona de responsabilitate au acționat pentru prevenirea şi combaterea transportului și comercializării ilegale de material lemons și polițiștii Secțiilor Rurale Tășnad și Valea Vinului dar și cei ai orașului Negrești Oaș.

Astfel pe raza localității Poiana Codrului a fost identificat un tânăr de 24 de ani, care oferea spre vânzare  material lemnos, încărcat în autoutilitara pe care o conducea.

Și pe raza comunei Acâș a fost identificat un astfel de comerciant în persoana unui bărbat de 29 de ani din comuna Bobota, județul Sălaj.

În ambele situații s-a luat măsura principală de sancțiune contravențională în valoare de 1000 lei,  dublată de măsura complementară a confiscării materialului lemons, cîte 3 mc în fiecare din cele două cazuri.

Pe  traseul Luna –  LunaȘes din Negrești Oaș,  poliţiştii  au oprit pentru control o căruță care transporta material lemnos. Căruțașul nu a putut prezenta documentele legale de provenienţă a lemnului transportat, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2000 lei, în conformitate cu prevederile legale. Totodată s-a dispus confiscarea celor 1,5 mc material lemnos. 

Pentru  infracţiuni silvice este cercetat și un bărbat de 55 de ani din comuna Vama. Acesta, în data de 24.08.2016 a tras material lemons, doborât din cauze naturale, într-o rampă,  cu intenția de a-l sustrage și care a dispărut la sosirea polițiștilor, sesizați despre faptă de un pădurar.

Cel în cauză a fost identificat ulterior și este cercetat pentru tentativă la furt de arbori, iar cantitatea de 2,5 mc de material lemons a rămas în custodia lucratorului silvic.