PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Simona Pop merită să fie cetăţean de onoare al municipiului Satu Mare

Primarul Kereskenyi Gabor va propune la următoarea şedinţă de Consiliu Local ca Simona Pop să devină cetăţean de onoare a municipiului Satu Mare, după ce obţinut aurul olimpic pentru România la jocurile de la Rio.

“Simona Pop merită să devină cetățean de onoare al Municipiului Satu Mare. O sătmăreancă campioană olimpică! Ce putem să ne dorim mai mult în sport? Felicitări şi lui Francisc Csiszár, cel care a antrenat-o pe campioana olimpică timp de 12 ani. La viitoarea ședință a Consiliului Local Satu Mare voi propune acordarea Simonei Pop a titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Satu Mare. Suntem mândri de Tine, toți sătmărenii”, a scris primarul pe facebook.!