PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident grav. Doi sătmăreni au ajuns la Urgențe

accident salajDoi sătmăreni au ajuns la Urgențe în urma unui grav accident produs duminică, în jurul orei 17.00, pe Drumul Național 1F, în localitatea Sânmihaiu Almașului, județul Sălaj.

Potrivit polițiștilor sălăjeni, un sătmărean de 38 ani, în timp ce conducea autoturismul pe DN 1F, din cauza imprudenței în conducere a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat într-un cap de pod.

În urma impactului, două persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale și investigații. Este vorba despre șoferul autoturismului și pasagera de pe locul din dreapta fața. Tânăra Izabela H, de 25 de ani, care a acuzat imediat după accident dureri în zona coloanei lombare și la genunchiul drept.

Reamintim că în noaptea de sâmbătă spre duminică, un alt sătmărean a fost rănit grav în urma unui accident  produs în județul Sălaj. 

Exit mobile version