Ultima actualizare: azi, 11:07

Locale

Accident pe Podul Decebal. Circulația este paralizată (FOTO)

accident-podul-decebal-1Un accident produs din grabă a paralizat astăzi dimineața, în jurul orei 9.00, circulația și așa greoaie de pe Podul Decebal din municipiul Satu Mare.

Din primele concluzii se pare că șoferul unui autoturism cu numere de Bihor, nu a mai avut răbdare să stea la coadă la urcarea pe pod și a încercat să intre în fața unei autocisterne de mare tonaj.

A făcut o mare greșeală, doarece șoferul autocisternei ori nu l-a văzut, ori nu a vrut să-l lase să intre, astfel că a lovit autoturismul. Cei doi șoferi s-au luat la harță dând vina unul pe celălalt. În această situație, la fața locului a fost solicitată intervenția Poliției care a declanșat o anchetă pentru elucidarea cauzelor producerii accidentului și cine se face vinovat.

Restul șoferilor, care s-au săturat să stea la rând îniante de a ajunge la pod, le-au cerut celor doi implicați în accident să-și repoziționeze autovehiculele astfel încât să se poată circula. În cele din urmă a fost găsită o soluție provizorie și traficul a fost reluat.

2 comentarii

  1. Nad Răspunde

    Legumele incep sa nu mai aiba rabdare si acuma si-o iau. Instant karma :))

  2. POP CATALIN Răspunde

    Neastamparatilor!, subprefectul Alfater Tamas v-a spus sa stati linistiti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.