PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

APM Satu Mare, decisă să elimine mirosul de pufuleți de la Sam Mills. Ce măsuri va lua

În urma mai multor sesizări venite din partea sătmărenilor cu privire la poluarea olfactivă creată de Sam Mills, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Satu Mare va lua unele măsuri. Sătmărenii din partea de nord a municipiului se plâng de faptul că în zonă persistă un puternic miros de pufuleți de la unitatea producătoare aflată între Satu Mare și Botiz.

Directorul APM Satu Mare a precizat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că nu va mai fi remisă autorizația de mediu pentru unitatea respectivă până ce nu va fi rezolvată poluarea olfactivă.

”A avut loc o întâlnire la nivelul Instituției Prefectului, a fost constituită o comisie mixtă care se pare că încă nu a verificat care este situația. Firma are autorizație de mediu din 2012, până în 2015 nu au fost probleme, când a apărut dintr-o dată această problemă. Noi ne-am autosesizat, am sesizat Garda de Mediu, pentru că noi suntem doar o instituție de reglementare, nu de control. Garda de Mediu împreună cu Direcția de Sănătate Publică s-au deplasat la fața locului, au constatat nereguli la obiectivul respectiv, au impus un termen până anul trecut în octombrie ca firma să se doteze cu filtre pentru reducerea disconfortului generat și au recomandat firmei să se prezinte la revizuirea autorizației în urma montării filtrelor. Acest lucru s-a întâmplat, însă după montarea filtrelor poluarea a revenit și de o intensitate și mai mare. Prin urmare, acum, autorizația de mediu este în revizuire și nu o vom remite până când disconfortul nu dispare. Să vedem ce măsuri va lua unitatea”, a spus Bekessy Elisabeta.

Directorul APM a mai precizat că unitatea respectivă este, în momentul de față, cel mai mare pluator din județul Satu Mare.