PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Burulea “mulțumește” autorităților pentru lucrările la Podul Decebal

Președintele Filialei Satu Mare a Confederației Sindicale ”CNSLR-Frăția”, Dan Burulea, a dat citire astăzi, în cadrul ședinței Cimitetului de Dialog Social, care are loc acum la sediul Prefecturii Satu Mare, unei scrisori deschise adresată atât Primăriei Satu Mare cât și firmei care a proiectat lucrările la Podul Decebal.

În mod ironic, Burulea a spus că această firmă ar trebui premiată pentru calitatea acestui proiect.

Liderul de sindicat a mai arătat că lucrările la Podul Decebal nu trebuiau să înceapă până ce nu ar fi fost întrebați sătmărenii dacă își doresc asta.

Făcând referire la situația trotuarelor de pe Podul Decebal, Burulea spune că nimeni nu se gândește la mamlele care trec podul cu copiii în cărucioare și că s-ar fi putut face niște poduri suspendate pentru pietoni.

Liderul de sindicat a cerut Prefecturii să facă verificări și să fie trași la răspundere cei vinovați.

Subprefectul Alfatter Tamas a dat asigurări că lucrarea este în grafic și îi îndeamnă pe sătmăreni să mai aibă răbdare.

De asemenea, viceprimarul Doina Feher a precizat că au fost probleme cu partea pietonală de pe pod, dar a dat asigură că până la sfârșitul acestei luni podul va fi terminat.