PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Femeie lovită cu o piatră în cap la pălincie. A ajuns la spital

Polițiștii sătmăreni au fost solicitați să intervină, în toiul nopții pentru aplanarea unui conflict spontan la o pălincie din județul Satu Mare. Astfel, polițiștii Secției Rurale Tășnad, au fost solicitați printr-un apel la 112 să intervină la un incident petrecut la o pălincie din localitatea Ser, comuna Bogdand.

La fața locului polițiștii au stabilit faptul că pe fondul unui conflict spontan, un tânăr de 24 de ani din localitate, a lovit o femeie de 61 de ani din Ser, aflată și ea la pălincie,  cu o piatră în zona capului. Incidentul a avut loc în jurul miezului nopții de 28 spre 29 septembrie, iar în urma loviturii, femeia lovită a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și investigații de specialitate. Tânărul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.