PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Început de an școlar la Colegiul Ioan Slavici (FOTO)

Sute de elevi, alături de părinți și cadre didactice au participat astăzi la deschiderea oficială a noului an școlar de la Colegiul Național Ioan Slavici.

Directorul școlii, Simona Păcurar, a transmis mesajul de început de an, din prezidiu făcând parte prefectul Radu Bud, viceprimarul Adrian Albu și președintele asociației părinților, Claudiu Ghiriti.

“Pentru toți, e ziua în care, prin școală, devenim mai buni și adăugăm o treaptă desăvârșirii personale. Pentru că, până la urmă școala e cea care ne definește și ne rafinează atât în viața personală, cât și în carieră și relațiile interumane. E un nou început pentru corpul profesoral, unul din cele mai performante și apreciate din municipiul Satu Mare. Menirea dumneavoastră ca dascăli se împlinește aici, iar alături de părinți faceți din acești copii mândria noastră. Dragi elevi, faceți urechile mari și lăsați-vă ochii deschiși larg, puneți-vă mintea să zboare, lăsați-vă purtați în lumile deschise de profesori și provocați-i să le descopere pe ale voastre, dar și cutezați a deschide singuri ușile cunoașterii! Pentru că această țară și viitorul nostru vă aparține, vă doresc sa umpleți paginile cataloagelor cu rezultate de care voi și profesorii voștri să fiți mândri! Mult succes tuturor în anul școlar 2016/2017!”, a transmis prefectul Radu Bud.