PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Maramureşenii nu se lasă! Vor la Baia Mare cursa spre Londra!

După succesul dobândit de Aeroportul Satu Mare în ceea ce privește cursa Wizz Air spre Londra, și conducerea Aeroportului Baia Mare își dorește curse aeriene internaționale spre Londra și Roma.

Directorul Aeroportului Baia Mare, Dorin Buda, citat de Agerpres, spune că aeroportul băimărean va fi deservit încă din iarna acestui an de zboruri externe, odată cu terminarea lucrărilor de modernizare, Londra şi Roma fiind două posibile destinaţii.

“Suntem în fază avansată de discuţii cu mai mulţi operatori aerieni low-cost şi cred că, imediat după redeschiderea aeroportului, acum închis pentru modernizare, să avem şi curse externe către cel puţin două oraşe europene. În urma tatonărilor, dar şi a unor evaluări pe mişcarea de pasageri de pe alte aeroporturi interne, Londra şi Roma par a fi posibile rute care ar putea fi operate din Baia Mare, însă ar putea fi şi alte destinaţii. În acesta moment, transportul aerian de pasageri e într-o continuă schimbare şi cred că lucrurile vor evolua în funcţie de dorinţa românilor de a călători în afara ţării”, a spus Dorin Buda. 

În opinia acestuia, prezenţa companiei low cost Wizz Air, cu zboruri de pe aeroportul din judeţul Satu Mare, nu va influenţa decât în mică măsură traficul de pe Baia Mare. 

De-a lungul anilor, aeroportul internaţional Baia Mare a mai fost deservit de zboruri externe spre mai multe oraşe din Europa de companiile Austrian Airlines, Blue Air şi, temporar, Carpatair. De asemenea, în vecinătatea aeroportului, primăria oraşului Tăuţii Măgherăuş va pune la dispoziţia agenţilor economici interesaţi o suprafaţă de câteva zeci de hectare pentru baze logistice, iar un producător autohton de subansamble destinate concernelor aeronautice Airbus şi Boeing va avea propria bază şi acces direct la pistă pentru încărcarea aeronavelor cargo.