Ultima actualizare: azi, 12:11

Locale

Milano și Barcelona, mai aproape de Satu Mare. Zboruri din Oradea

Ryanair plane at Carcassonne airportSătmărenii vor putea ajunge mult mai ușor la Milano Bergamo și Barcelona Girona după ce Compania Aeriană Ryanair a decis înființarea unor zboruri internaționale cu aceste destinații din Oradea, aeroport aflat la doar 120 de km de Satu Mare, începând din martie anul viitor. 

Prima cursă, care va face legătura dintre Oradea – Barcelona, va fi pe 26 martie, iar frecvenţa zborurilor va fi de două ori pe săptămână. Cea de-a doua cursă, care va face legătura dintre Oradea și Milano Bergamo, va avea primul zbor în data de 29 martie, tot de două ori pe săptămână.

Cursele spre Barcelona vor avea loc miercurea şi duminica, iar cele spre Milano miercurea şi sâmbăta.

Directorul de marketing şi vânzări al Ryanair pentru România, Denis Barabas. spune că se vor putea rezerva bilete începând de la 19,99 euro.

”Suntem încântați să anunțăm că tarifele reduse Ryanair au ajuns și la Oradea, al 4-lea aeroport pe care operăm în România, cu două rute noi către Barcelona Girona și Milano Bergamo, începând din martie 2017, care vor aduce anual 60,000 clienți pentru Aeroportul Oradea.

Pentru a sărbători noile noastre rute din Oradea, scoatem la vânzare locuri pentru Barcelona Girona și Milano Bergamo, la prețul promoțional de la doar 19.99€ pentru călătorii în aprilie 2017, care sunt acum disponibile pentru rezervări, până la miezul nopții, luni (26 septembrie). Pentru a nu rata această promoție extraordinară invităm clienții să viziteze www.ryanair.com/ro pentru rezervări”, spune reprezentantul Ryanair.

3 comentarii

  1. Lancer14 Răspunde

    Bravo lor! Ei vor avea mult de castigat cu Ryanair-ul! Au preturi mai bune decat Wizz Air, si vor fura si din traficul de pe aeroportul Cluj, unde cei de la Wizz Air nu au concurenta. Cel mai bine pt aeroportul din Satu Mare ar fi fost operarea curselor spre Londra cu Ryanair-ul, nu cu maghiarii de la Wizz Air.Sincer mai mult de 6 luni nu dau Wizz Air-ului la Satu Mare!

  2. x Răspunde

    nicio sansa. se vor muta la baia mare! clar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.