PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Strada Horea nr. 6, focar infracțional. Ce au găsit polițiștii acolo

strada horea satu mare2Imobilul de pe strada Horea nr. 6, pe lângă un focar de boli, reprezintă și un focar infracțional. Nimeni nu știe de pe unde, aici ajung tot felul de persoane dubioase și care reprezintă o amenințare reală atât pentru trecători, dar și pentru cei ce locuiesc în zona respectivă.

Recent, polițiștii locali sătmăreni au fpcut o razie în acel imobil și au găsit nu mai puțin de 16 persoane care nu aveau acte de identitate din cele 60 legitimate.

 ”În colaborare cu Poliţia Municipiului Satu Mare, IJJ Satu Mare, Biroul Patrimoniu din cadrul Primăriei Satu Mare, Poliția Locală a efectuat o acţiune pe str. Horea nr.6 pentru verificarea contractelor de închiriere şi depistarea persoanelor urmărite. Cu această ocazie au fost legitimate aproximativ 60 de persoane dintre care 16 persoane care nu aveau asupra lor acte de identitate sau nu-şi justificau prezenţa în zonă. Acestea au fost transportate la sediul Poliţiei Municipiului Satu Mare pentru amprentare şi stabilirea identităţii”, se arată într-o comunicare a Poliției Locale Satu Mare.

Un alt cuib al infracționalității pot fi și anexele de sub tribunele stadionului ”Unio”. Aici polițiștii au identificat 45 de persoane, printre care și șase copii, iar cinci dintre aceste persoane nu aveau acte de identitate. 

Exit mobile version