PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tiriștii: Ar trebui să blocăm și orașul Satu Mare. Își bat joc de noi (VIDEO)

Transportatorii care se află în aceste momente pe traseu protestând împotriva scumpirii polițelor RCA, au decis să nu blocheze astăzi orașul deși, spun ei, autoritățile locale ar merita acest lucru.

”La întoarcere o să o luăm pe centură, pe la Botiz. O să respectăm regulile de circulație. Încercăm să nu blocăm atât de mult orașul pentru că știm că Satu Mare are deficiențele lui, deși ar merita să fie blocat pentru că își bat joc de noi, plătim impozitele acestui oraș, nu primim nimic în schimb, nici măcar o centură cât de cât normală. Ar trebui să blocăm și orașul să simtă că așa nu se mai poate. Ne sufocăm încet în acest oraș”, a declarat reprezentantul transportatorilor sătmăreni, Fodor Francisc, înainte de începerea acțiunii de protest de astăzi.