Vineri, ambasadoarea Israelului s-a întâlnit cu oficialităţi judeţene şi locale. Excelența Sa a purtat discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba și cu primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor. Ambasadoarea Israelului a vorbit despre viitoarele cooperări dintre cele două țări, în special cu județul Satu Mare, din punct de vedere al culturii, turismului. Excelența Sa a mai vorbit despre comunitatea evreiască, posibilități de investiții, dezvoltarea relațiilor celor două popoare.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare , Pataki Csaba a vorbit despre județul nostru. Acesta a subliniat faptul că în județul nostru conviețuiesc în armonie români, maghiari, șvabi, mai puțin evrei, însă comunitatea evreilor este prezentă și astăzi prin tradițiile și patrimoniul construit în trecut. Una dintre principalele obiective al Consiliului Județean Satu Mare este de a ajuta atât promovarea, cât și păstrarea identității.
„Datorită fabricilor mari, rata șomajului este foarte mică. Punem un accent foarte mare pe turism, deoarece pe teritoriul județului nostru sunt numeroase izvoare de apă termală, avem ștranduri respectiv numeroase atracții turistice. Turiștii au posibilitatea să ajungă în orașul Satu Mare cu avionul, deoarece avem un aeroport internațional modern. Din 31 octombrie 2016 vor porni primele zboruri spre Londra și vor urma mai multe curse internaționale. “ –a declarat președintele.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba a spus că: ,,Dat fiind faptul că Isrealul este o țară renumită din punct de vedere al medicinei, are un sistem model, iar Consiliul Județean gestionează spitalele din județ , noi suntem deschiși pentru o colaborare pe viitor”, a declarat Pataki Csaba.
La finalul întâlnirii președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba i-a dăruit o grafică despre sinagogile din Satu Mare, special creată de către Bócsi Evelyn, eleva Liceului de Artă ,,Aurel Popp” Satu Mare, pentru Excelența Sa și un buchet de flori.
Ambasadoarea Israelului, Tamar Samash a promis că va mai veni în județul nostru.
Vineri, Excelența Sa participă la simpozionul „Evrei din România în patrimoniul național și internațional”organizat la Muzeul Județean Satu Mare.
La sfârșitul zilei ambasadoarea Israelului la București, Tamar Samash, vizitează sinagoga din Satu Mare.
sursa: Consiliul Județean