La data de 19 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au organizat o acţiune de prindere în flagrant a membrilor grupării, pe raza judeţului Bihor. Astfel, au fost identificaţi trei cetăţenii ucraineni, în vârstă de 24, 48 respectiv 50 de ani și doi cetăţeni români, unul de 35 de ani, din județul Bihor și unul din județul Satu Mare, în vârstă de 40 de ani, în incinta unei ferme izolate din localitatea Dumbrava, județul Bihor.
Cei cinci au fost surprinși în timp ce descărcau, din locaşul special amenajat în pardoseala remorci de TIR, 29.550 de pachete de ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană, pe care le încărcau într-o autoutilitară.
Cantitatea de ţigări a fost ridicată, în vederea confiscării, împreună cu sumele de bani găsite asupra celor în cauză, respectiv 5.775 de lei, 7.164 de euro, 21.000 de forinţi şi 2.704 de grivne, iar autovehiculele au fost indisponibilizate. Prejudiciul se ridică la 346.0000 de lei.
Față de toate cele cinci persoane identificate s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore.
La activităţi au participat luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale din I.P.J. Bihor şi jandarmi din Satu Mare.