Un cititor PortalSM ne-a semnalat faptul că un astfel de pod plutitor există în apropierea metropolei italiene Milano, peste care maşinile mici trec fără probleme. Podul este peste râul Ticino, lângă autostrada A7, şi este destinat în special localnicilor, care trebuie să treacă dintr-o parte în alta a râului, fără să meargă pe autostradă sau să facă ocol de zeci de km.
“Il ponte delle barche”, situat între Bereguardo e Zerbolò, este un punct de atracţie, aici au fost filmate şi scene pentru unele firme celebre. Podul este din lemn, însă din păcate starea lui s-a degradat în ultima perioadă, el având nevoie de restaurare. Cu toate acestea, de pod s-au folosit localnicii zeci de ani.
Inginerii l-au proiectat la propriu pe bărci, astfel că atunci când nivelul apei creşte şi podul se ridică.
Astfel de poduri mai există pe teritoriul Italiei. Întrebarea sătmărenilor este de ce nu se poate un astfel de pod şi la Satu Mare? Cu siguranţă costurile nu ar fi atât de mari ca şi cu un pod din ciment de dimensiuni foarte mari.