PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Județul Satu Mare, autonom energetic. Pataki spune că avem astfel de posibilități (FOTO)

Județul Satu Mare ar putea deveni autonom din punct de vedere energetic dacă am putea folosi doar resursele energetice din județ, potrivit celor spuse astăzi de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, în cadrul evenimentului de deschidere a proiectului ”Building partenership for en enlightened furure”.

”Avem parcuri fotovoltaice multe în județ și stăm pe un alt tip de energie, energie termală. Practic, nu cred că sunt multe județe din România care să aibă atâtea puțuri cu apă termală. Acestea convertite, înseamnă energie. Această energie se poate folosi atât pentru iluminat cât și pentru încălzit. Astfel de proiecte sunt foarte benefice și poate deschidem beculețul în capul specialiștilor care se ocupă la nivel de primării cu astfel de probleme, și poate specialiștii din Norvegia de dau câteva idei din secolul XXI pentru investiții justificate să reducem costurile”, a spus Pataki.

Președintele Consiliului Județean a mai arătat că se pregătește un proiect pentru eficientizarea energetică al Palatului Administrativ.

”În cadrul Programului Operațional Regional există un capitol destinat eficientizării energetice a clădirilor publice. Și noi pregătim un proiect pemntru a eficientiza clădirea administrativă a județului, care are un consum energetic imens, fiind construit în anii 80 cu tehnologii din anii 60, și ar fi cazul să fie eficientizată energetic”, a mai spus Pataki Csaba.

Proiectul ”Building partenership for en enlightened furure” este implementat în județ de ADI Satu Mare în parteneriat cu International Development Norway Research – Trondheim (Norvegia). Potrivit directorului executiv al ADI Satu Mare, Nicoleta Lașan, principalele obeictive ale proiectului  sunt un curs de formare în domeniul iluminatului public pentru mebrii ADI Satu Mare, o vizită de studiu în Norvegia și elaborarea unui ghid în acest domeniu.

Cursul de formare se desfășoară astăzi și mâine la Satu Mare, acesta fiind susținut de lectorii de curs Anders Stolan și Knut Hovland, ambii din Norvegia. 

Exit mobile version