PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Kaufland începe lucrările la magazinul de pe Corvinilor. Când va fi finalizat

Reprezentanții Kaufland vor începe, în cel mai scurt timp posibil, lucrările la construirea noului magazin din Satu Mare care va fi amplasat pe strada Corvinilor colț cu Bulevardul Henri Coandă.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că în cursul zilei de astăzi a avut o discuție cu investitorii care au spus că-și doresc să realizeze această investiție. 

Se preconizează ca aceste lucrări să fie terminate până la sfârșitul lunii septembrie a anului viitor. 

Al doilea magazin Kaufland din Satu Mare urmează a fi construit în locul fostei „fabrici de scaune”, precum şi pe terenul viran din jurul acesteia, cu intrări de pe Bulevardul Henri Coandă şi strada Corvinilor.  Planului urbanistic arată că pe fosta platformă a ”fabricii de scaune” în prima etapă se va construi un corp de clădire și vor fi amenajate un număr de 176 de locuri de parcare. Suprafața magazinului Kaufland va fi de 4.365 de metri pătrați. În cea de-a doua etapă a construcției, preconizată pentru anul viitor, se dorește construirea unei galerii comerciale, care ar urma să găzduiască outlet-uri ale unor brand-uri internaționale precum New Yorker sau Decathlon. De asemenea, vor mai fi amenajate alte 144 de locuri de parcare.