PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Kereskenyi, în comitetul director al Asociațiilor Municipiilor din România

Primarului Municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a participat la reuniunea Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, care a avut loc în data de 16 octombrie 2016, precum și la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România în cursul zilei de luni, 17 octombrie 2016. În cadrul acestor întâlniri, primarul Kereskényi Gábor a fost ales membru în componența Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România.

Asociația Municipiilor din România include în prezent 103 municipii (toate municipiile din România), precum şi cele 6 sectoare ale Municipiului Bucureşti, rezultând un număr total de 109 membri. Președintele Comitetului Director este domnul Robert Sorin Negoiță, primarul Sectorului 3 – București iar președintele executiv este domnul Ilie Gavril Bolojan, primarul Municipiului Oradea.