Detalii despre acest proiect și rezultatele lui după doi ani de activitate au fost furnizate astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de doctorul Talian Cristian, medicul psihiatru de copii dinc adrul Centrului Fericitul Scheffler Janos. La întâlnirea cu presa au mai fost prezenți primarul Kereskenyi Gabor, viceprimarul Doina Feher, inspectorul general Călin Durla, sau directorul CJRAE, Sânziana Cristea, care au evidențiat importanța acestui proiect.
Proiectul își dorește să ofere o imagine clară despre nivelul de dezvoltare a copiilor din municipiul Satu Mare – privind diferite grupuri vârste -, iar în cazurile cu întârziere în dezvoltare să se intervină şi să se acordă ajutor prin terapii. Circa 15-16% dintre copii evaluați până acum au astfel de probleme.
Cei implicați în proiect spun că nu a fost uşoară conştientizarea importanţei evaluării copiilor în rândul cadrelor didactice și mai ales a părinţilor. Dar în timp ce în primul an (2014-2015) 67 educatoare au participat în proiect din şase grădiniţe, în anul al doilea deja 177 din douăzeci de grădiniţe, la acest număr adăugându-se numărul învăţătoarelor (25) şi a consilierilor (19) din nouă şcoli – căci în 2015-2016 proiectul a intrat şi în şcoli.
Astfel şi numărul acelor copii a crescut – aproape de două ori -, care au primit recomandări pentru o a doua evaluare: de la 191 la 359.
Fenomenul de absenteism persistă, doar jumătate dintre copii, cărora le-a fost recomandată reevaluarea au fost duşi de părinţi în Centrul Fericitul Scheffler János. Numărul lor în al doilea an se suplimentează însă cu acei copii, care au ajuns le terapeuţi din şcoli sau la solicitarea părinţilor.
Astfel, cu trecerea timpului, totuşi, din ce în ce mai mulţi ajung să înceapă terapiile şi primesc şansa şă-şi recupereze întârzierile, evitând astfel problemele mai grave de mai târziu: în anul şcolar 2014-2015 patruzeci şi opt de copii au început terapiile, iar în anul şcolar 2015-2016 s-a ajuns la şaptezeci şi trei de copii.
Se poate conclude, că participarea terapeuţilor la şedinţele cu părinţii au adus roadele așteptate. Anul trecut, specialiştii au intrat în 20 de grădiniţe şi 9 şcoli, unde au prezentat proiectul şi au răspuns la întrebări. Copiii primesc mai multă atenţie, şi mai mulţi dintre ei ajung să primească şi ajutor. Acest ajutor, concretizat sub forma terapiilor specifice, depinde acum de părinţi, care trebuie să înţeleagă, că în cazul în care copilul lor ajunge la un centru de dezvoltare, nu înseamnă că va fi considerat “copil cu nevoi speciale” sau chiar “handicapat”. Nu va fi stigmatizat, terapiile de dezvoltare nu vor încărca istoricul medical a copilului, dar copilul va fi mai calm, mai liniştit, mai atent, cu mai mult succes în adaptarea școlară și socială. La acesta se va lucra în cadrul proiectului, în Satu Mare, încă în acest an şcolar. Deja au început formările cadrelor didactice, urmează evaluările și reevaluărie copiilor. În munca lor, specialiştii cer suportul părinţilor şi a reprezentanţilor instituţiilor preşcolare şi şcolare, în care se desfăşoară activitățile.