PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

O minoră a încercat să iasă din țară cu buletinul altei persoane

OLYMPUS DIGITAL CAMERAO tânără din Bihor a încercat să iasă din țară cu o carte de identitate ce aparține altei persoane, deoarece era minoră şi nu avea acordul părinţilor.

Duminică, 23 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a ieși din țară o tânără, care la controlul de frontieră a prezentat o carte de identitate românească.

La controlul documentelor, polițiștii de frontieră au constatat că între persoana care s-a prezentat pentru a ieși din țară și cea din fotografia aplicată pe documentul de călătorie există diferențe majore. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că persoana prezentă în punct este, K. B., în vârstă de 17 ani, din județul Bihor, care a declarat că a apelat la această metodă deoarece dorea să ajungă în Ungaria.

În cauză se efectuează cercetări pentru fals privind identitatea și tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.  

Exit mobile version