Ambasadorul Germaniei, Excelența Sa Hans Werner Lauk, care se află acum la Satu Mare, a promis că se va implica în vederea înființării unei curse aeriene de la Satu Mare spre Germania.
Județul Satu Mare a fost onorat vineri, 28.10.2016, de vizita Excelenței Sale , ambasadorul Republicii Federale Germania la București. Însoțit de Matthias Mau, şeful Secţiei Juridice şi Consulare, adjunct al Şefului Secţiei Economice, ambasadorul a fost primit la Palatul Adminsitrativ de către Radu Bud, prefectul județului Satu Mare, Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare și de Kereskenyi Gabor, primarul municipiului reședinţă de județ. La întâlnire a participat şi preşedintele Asociaţiei Româno-Germane(DRW) Satu Mare, Iuliu Cadar.
Ambasadorul, care nu este la prima vizită în Satu Mare, a apreciat că dezvoltarea județului este vizibilă, atât din punct de vedere economic cât și cultural, respectiv ca atractivitate turistică şi a subliniat relația foarte bună a administrației sătmărene cu etnicii și cu mediul economic german.
Prefectul a făcut o prezentare a județului Satu Mare, a principalelor proiecte guvernamentale aflate în implementare și a oportunităților pe care le oferă județul nostru, aflat într-o poziție geografică strategică. Președintele Consiliului Județean și primarul municipiului Satu Mare au reiterat importanţa parteneriatului cu investitorii locali, prin sprijinirea investițiilor, dezvoltarea infrastructurii, a parcurilor industriale și nu în ultimul rând a dezvoltării Aeroportului Internațional Satu Mare, de pe care, din 31 octombrie 2016 va decola prima aeronavă spre Londra. S-a făcut și o prezentare a proiectelor finanțate din fonduri europene, iar în legătură cu lucrările de la Liceul German, primarul s-a angajat că în toamna viitoare, cursurile vor putea începe şi în noua locație.
Ambasadorul a promis că va face tot posibilul să medieze subiectul înfiinţării unei linii aeriene care să lege Satu Mare de Germania, solicitând totodată autorităților sătmărene informații actualizate privind posibilele destinații şi numărul de călători.
Excelenţa Sa a ținut să remarce atractivitatea Sătmarului, atât din punct de vedere turistic cât și economic şi a evidenţiat că, cel puțin în Germania, ”totul este prea puțin cunoscut” deşi județul are un potențial extraordinar, recomandând o prezență mai intensă la expozițiile internaționale și la târgurile de turism germane, punctele noastre forte fiind turismul de recreere, cel balnear, tradițiile păstrate și circuitele tematice.
În încheierea întâlnirii, prefectul a apreciat că prin această vizită, evenimentul de joi, 27 octombrie 2016, prin care s-a înmânat o distincție importantă a Germaniei sătmăreanului Josef Holzli și prin vizita recentă a delegației sătmărene la Ostalb, Germania, s-au făcut pași importanți în vederea apropierii dintre județul Satu Mare şi Germania. În final, reprezentanţii administraţiei publice din judeţul Satu Mare i-au oferit ambasadorului o colecție de ghiduri turistice sătmărene și o mostră a esențelor locale tradiționale.