”Referitor la gropile apărute în asfaltul de pe Podul Decebal, Primăria Municipiului Satu Mare aduce următoarele precizări:
Pe sensul de coborâre înspre intersecția Burdea au apărut denivelări și crăpături în asfalt. Acestea provin în urma faptului că una din balizele de semnalizare a fost doborâtă de un autovehicul de mare tonaj și talpa acesteia, fiind din beton, a avariat stratul de bitum al carosabilului. Ulterior au trecut alte autovehicule de mare tonaj și s-a ajuns la groapa existentă, precum și la alta incipientă, pe aceeași bandă, înspre Bulevardul Henri Coandă. Acestea vor fi reparate în scurt timp.
Menționăm că această lucrare are garanție de 4 ani”, se arată în comunicatul de presă al Primăriei.